“   Cand umbrelele se iau de mana…lacrimile cerului pecetluiestc pe vecie o prietenie unica. O reverie nebuna se imprastie in jurul lor … Priviri ciudate parca incep sa apara de dupa colturi. Cum …poate o umbrela mov sa iubeasca o umbrela verde? Ciudat este ca nu le pasa, nu le pasa de priviri…ele merg inainte si parca legatura dintre ele devine din ce in ce mai puternica.

Fiecare strop care le uda le soptea cate o poveste…poate ca nu toate povestile le-au adus zambetul pe buze , dar ele continuau sa mearga fara sa isi dea drumul la maini.Poate ca asta le facea asa puternice. Erau fericite si asta conta.Aveau o singura tinta … sa le arate acelor mici creaturi care stateau  sub ele ca lumea e plina de povesti pe care  extraterestii numiti oameni nu vor sa le cunoasca.

Cine era ca ele? Zburau pe un ritm sacadat….Dintr-o data umbrela verde se sperie si o intreaba pe cea mov:

-Cand o sa vina soarele ce o sa facem?
Uitandu-se cu gingasie, umbrela mov raspunde:

-Nu te teme … am sa te tin de mana si cand va fi senin … nu o sa iti dau drumul!

Continuandu-si drumul umbrelele ajung la masina vietii …si calatoresc in fiecare colt al lumii ca sa le arate tuturor ce frumos e sa poti tine pe cineva de mana!”

Cu dedicateti pt umbreluta mea mov! te iubesc!