Inceput de decembrie

Era decembrie,seara.Mirosea atat de tare a Craciun,iar ei se iubeau sub luna plina, care ii lumina cat sa isi poata intalni buzele. Paseau imbratisati pe cararea inzapezita,in care stelele,vesnice felinare,martore la iubirea lor le aratau drumul prin intuneric.Era atat de tarziu,dar ei nu incetau sa se priveasca…Ea palida si putin ragusita,el zambaret si plin de rosata in obraji. 

“De ce ma iubesti,de ce nu pleci?”Ii spune ea,dupa ce i-a gustat buzele cu aromo de portocala.
“Cum?Cum sa plec,Unde sa plec?Doar stii ca Te iub…”
“Opreste-te nu o mai sune!Simt ca trebuie sa ne oprim! Sunt prea dependenta de tine!”O lacrima inghetata ii aluneca pe obraz.El o ia de mana si o priveste induiosat…

“NU,nu o sa te las!Uita-te la steaua noastra…Straluceste prea puternic ca sa se stinga acum!”

“Stii ca sunt atat de bolnava…!Ple…”O saruta puternic,imbratisand-o!
“Pana cand moartea ne va despartii… Mai ti minte?NU PLEC fara tine! Ai incredere in noi si vom trece peste orice!”Cu ochii in lacrimi ea ii multumeste pentru ca o ridica din momentele de neincredere, de cadere …. Fulgii incep sa invadeze Planeta Albastra,iar cei doi isi continua drumul in tacere, iubindu-se parca mai mult si mai mult! Mirosul de portocale se simtea tot mai puternic in jurul ei..Sunt ferici!Timpul trece si trece…Steaua lor inca straluceste si astazi!

05/12/2009 | Categories: Vise | Tags: CRACIUN, fulg, melancolie, Soare Luna | Scrie un comentariu