De cat pamant are nevoie un om?
Lev Tolstoi a scris o scurtã istorioara în care este vorba despre un tãran ,,Pahom, care, la un moment dat, declarã:„Dacã as avea foarte mult pãmânt, nu mi-ar fi fricã nici de diavol “. Acest in goana lui dupa avere, aude despre bahkiri, oameni care vindeau pãmânt la un pret foarte mic. Innebunit merge de graba la ei…
Porneşte la drum şi ajunge la aceştia, care îi oferã pãmânt la pretul de „o mie de ruble pe zi “. Ce însemna aceasta? Ei i-au spus: „Îl vindem cu ziua. Tot pãmântul pe care îl poti înconjura cu pasul într-o zi, este al tãu. Cu o singurã conditie: Dacã nu te întorci în aceeasi zi în locul din care ai plecat, pierzi banii “.
Încântat, Pahom începe sã meargã; şi merge, şi merge … Pe la amiaza se uita inapoi si vede locul de unde a pornit…Sigur pe sine se horataste sa continue,deoarece avea sã capete atât de mult pãmânt cati pasi ar fi facut!! A continuat sã meargã toatã ziua, pana cand a inceput sa realizeze ca soarele incepea sa apuna, de-abia într-un târziu, realizeaza cã ar fi trebuit sã porneascã înapoi, dacã voia sã ajungã, înainte de a se încheia ziua, la locul de unde plecase.Speriat, a inceput sã alerge, altfel totul era pierdut! S-a grãbit şi a alergat,si a alergat, pânã când a ajuns aproape de locul de sosire. Doar ca atunci cand sa primeasca pamantul acesta a cazut mort. Atunci,slujitorii i-au sãpat un mormânt şi l-au îngropat. De cât pãmânt are nevoie un om? „Doi metri, de la cap la cãlcâie, doar de atât a avut nevoie “, a scris Tolstoi în încheiere. Nuvela este intitulată „De cât pãmânt are nevoie un om?„
Minunata istorioara… si mare dreptate are Tolstoi. Fugin,ne zbatem sa culegem cat mai multe roade si uitam ca intr-o clipa Dumnezeu vine si atat spune: “NEBUNULE,LA NOAPTE ITI VOI LUA SUFLETUL SI TOATE ALTE TALE ALE CUI VOR FII???” Uitam sa spunem un multumesc pentru tot ceea ce primit, pentru fiecare clipa de viata, pentru ca dimineata putem vedea zorii,pentru ca ne bucuram de soare… Vorba lui Solomon: „totu-i goană după vânt”…
Magie
Cat de complexa si de minunata este creatia lui Dumnezeu… Pe zi ce trece ma minunez tot mai mult de tot ceea ce ma inconjoara, de fiecare copacel, animal sau om. Ati privit cu atentie omul? Ati privit cu atentie cerul? Ati privit cu atentie padurea? Ati patruns in profunzime sa descoperiti lumina care sta la baza fiecarei fiinte?
Astazi explodez de bucurie… se pare ca magica de care sunt inconjurata ma fascineaza tot mai mult. Luna din seara aceasta, inconjurata de 2 cercuri de lumina pazeste in tacere. Ne-am oprit amandoi sub acele cercuri de lumina le-am privit si am zambit. Dupa un sarut fugar ne-am privit fara sa mai spunem ceva, tot ceea ce ne doream a fost sa oprim timpul in loc cu aceea privire… Cu o liniste inexplicabila am mers ghidati de lumina tinandu-ne de mana. Atunci am realizat ca in lumina umbrele noastre aveau un punct comun mereu. Se intersectau. Imbratisandu-ne acestea au devenit una si aceeasi fiinta… Magie si nimic altceva, simteam amandoi cum bucuria ne invada,fara sa ne explicam ceva,pur si simplu traiam ….
Acum inca sunt in aceea stare minunata,ce este interesant, ca toata dupa masa am avut acel sentiment ciudat pe care de obicei il am inainte sa se petreaca ceva important … cert este ca astazi mai mult ca oricand am reusit sa vad cu alti ochi fiecare strada,fiecare copacel pe langa care am trecut impreuna,totul a fost mult mai colorat si plin de viata si pentru asta iti multumesc!!
Do you want to dream with me?